Europa League tragere la sorti Steaua – Ajax şi CFR Cluj – Inter Milano

0
35

Europa League logo

Steaua şi CFR Cluj au un traseu infernal în primăvara Ligii Europa. Sorţii le-au hărăzit adversari dintre cei mai puternici în 16-imile Ligii Europa şi dacă vor trece de această fază îi aşteaptă de asemenea două forţe ale Europei. Astfel, Steaua va întâlni pe Ajax Amsterdam, iar dacă îi va elimina pe olandezi va întâlni în optimi învingătoarea partidei Sparta Praga – Chelsea.

La sediul UEFA din Nyon a avut loc tragerea la sorţi a partidelor din 16-imile Ligii Europa. Reprezentantele noastre, Steaua şi CFR Cluj, au fost repartizate în urna capilor de serie, însă sorţii nu au fost prea generoşi cu ele. Campioana CFR Cluj o va întâlni pe Inter Milano, în timp ce Steaua va juca împotriva puternicei formaţii olandeze Ajax Amsterdam.

Adversarul Stelei, deşi este foarte dificil, pare să fie pe gustul antrenorului Laurenţiu Reghecampf, care îşi dorea o oponentă extrem de puternică, pentru a testa forţa echipei sale, în perspectiva participării Stelei în sezonul viitor al Ligii Campionilor. „Vreau o echipă puternică, fiindcă în acest mod ne vom da seama exact unde suntem, ca nivel, ca pregătire, ca mentalitate, ca tot. În funcţie de cum ne vom descurca în faţa unui nume mare acum, vom şti ce avem de făcut în continuare”, spunea Reghecampf înainte de tragerea la sorţi.

Prima manşă a meciurilor din 16-imile Ligii Europa se va juca pe 14 februarie, iar returul pe 21 februarie, ne relateaza rtv.net

Meciurile din 16-imile Ligii Europa:

1. BATE Borisov – Fenerbahce Istanbul

2. Inter Milano – CFR Cluj

3. Levante – Olympiacos Pireu

4. Zenit St. Petersburg – FC Liverpool

5. Dinamo Kiev – Bordeaux

6. Bayer Leverkusen – Benfica Lisabona

7. Newcastle – Metalist Harkov

8. VfB Stuttgart – Genk

9. Atletico Madrid – Rubin Kazan

10. Ajax Amsterdam – Steaua

11. FC Basel – Dnepr Dnepropetrovesk

12. Anji Mahacikala – Hannover 96

13. Sparta Praga – Chelsea

14. Borussia Monchengladbach – Lazio Roma

15. Tottenham Hotspur – Olympique Lyon

16. Napoli – Viktoria Plzen

Meciurile din optimile Ligii Europa

1. Napoli/Viktoria Plzen – BATE Borisov/Fenerbahce Istanbul

2. Bayer Leverkusen/Benfica Lisabona – Dinamo Kiev/Bordeaux

Tottenham Hotspur/Olympique Lyon – Inter Milano/CFR Cluj

Ajax/Steaua – Sparta Praga/Chelsea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Radio Noise Romania
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.