Steaua – Rapid 0-0 – Un Derby fara goluri

0
8


Steaua vs Rapid

Steaua a evoluat aproape 20 de minute în superioritate numerică pe finalul meciului de pe Naţional Arena cu Rapid, dar nu s-a putut impune în derbyul etapei a 11-a din Liga I, care s-a terminat fără goluri, dar cu trei cartonaşe roşii.

Giuleştenii nu profită de pasul greşit al liderului Dinamo şi ratează şansa de a se apropia la numai trei puncte de alb-roşii, pierzând totodată şi poziţia secundă în clasament, în timp ce Steaua rămâne pe locul 8, cu numai 16 puncte.

Cele două echipe au început meciul interesate mai mult să nu greşească, singurul care a încercat şi a reuşit să deranjeze momentele de tatonare fiind Teixeira, şutul său, venit după ce i-a driblat pe Latovlevici şi Iliev, fiind prins de Stanca, în minutul 6.

A fost nevoie să treacă aproape 20 de minute pentru o altă ocazie, venită de această dată la poarta lui Dani Coman. Tănase a pătruns în viteză pe stânga şi apoi a pasat la aproximativ 18 metri pentru Prepeliţă, care a tras fără să stea pe gânduri, mingea trecând razant cu bara transversală.

Finalul primei reprize a aparţinut rapidiştilor, care ar fi putut marca în două rânduri, prin Herea, mijlocaşul echipei lui Răzvan Lucescu fiind blocat de Stanca la capătul unei acţiuni personale superbe, înainte de a trimite cu capul peste poartă după un corner bătut de Deac.

După pauză, Ilie Stan l-a introdus pe teren pe Tibi Bălan, iar intrarea fostului jucător de la Sportul a dinamizat ofensiva roş-albaştrilor, care au devenit mai periculoşi şi au avut mai mult curaj, fără ocazii clare însă la poarta giuleştenilor.

Partida a devenit brusc tensionată în minutul 66, atunci când, în urma unei intrări întârziate şi periculoase a lui Prepeliţă asupra lui Coman, jucătorii celor două echipe aproape s-au luat la bătaie. Mijlocaşul stelist şi Alexa au fost eliminaţi de arbitrul Alexandru Tudor, în timp ce portarul Rapidului nu a mai putut continua şi a fost înlocuit de Straton.

Situaţia giuleştenilor s-a complicat şi mai mult cu un sfert de oră înainte de final, când Ezequias a primit şi el cartonaşul roşu, după o intervenţie extrem de dură la Tibi Bălan. Însă, în ciuda superiorităţii numerice şi a faptului că Ilie Stan a forţat cu Nikolic şi Răduţ, Steaua nu a reuşit să pună presiune pe adversara sa. Un lucru dificil, mai ales în condiţiile în care nici măcar nu tragi la poartă, citeaza Antena3.

Steaua: Stanca – Martinovic (Răduţ 88), Iliev, Geraldo, Latovlevici – Prepeliţă, Bourceanu, Brandan, C. Tănase (Nikolic 76) – Tatu, M. Costea (T. Bălan 55)

Rapid: D. Coman (Straton 69) – Rui Duarte, Marcos Antonio, Burcă, Ezequias – Teixeira, Alexa, Herea – Deac, Pancu (N. Grigore 71), Sburlea (Surdu 63).


Radio Noise Romania este alaturi de tine noi ne auto finantam din publicitatea de pe site dar 70% din cititori au AdBlock si am ales sa avem si link donatii, si tu ne poti sustine aceasta initiativa


Ca sa fii la curent cu ultimele stiri din Romania cat si din strainatate, acu poti afla cel mai simplu instaland aplicatia Stirile Radio Noise Romania care se gaseste in Google Play/Magazin Play

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.