Incasari record pe litoral, in week-end

0
2

Litoral

A fost un week-end record pe litoral. După ce s-au mai calmat apele, comercianţii şi hotelierii au tras linie şi, pentru prima dată în acest an, spun că sunt mulţumiţi de încasări. Au şi de ce. Câteva zeci de milioane de euro au câştigat agenţii economici de pe litoral. Numai pe cazare, turiştii au cheltuit 7,5 milioane de euro.

Comercianţii spun că vânzările au mers foarte bine în special la bere şi gogoşi. Într-un singur week-end, cât într-o lună. Au curs milioanele la mare mai ceva decât la Ibiza.

Proprietarii de hoteluri sau pensiuni spun, la rândul lor, că au câştigat în doar două zile cât într-o săptămână. Le-ar mai fi trebuit încă o sută de camere în fiecare clădire pentru a mulţumi pe toată lumea.

“Aproximativ 150.000 de euro au fost încasările pe week-endul trecut”, a declarat Dumitru Ivănescu, hotelier. Acestea sunt cifrele numai pentru un singur hotel.

În total, turiştii de pe litoral au cheltuit, în două zile, 7,5 milioane de euro numai pe cazare. În recepţiile hotelurilor, pe plajă ori în restaurante, statul la coadă a fost sport naţional. Încasări-record au avut şi administratorii plajelor.

Primele cifre oficiale arată că 200.000 de turişti au petrecut sfârşitul de săptămână pe litoral, adică de 40 de ori mai mulţi decât românii care au ales un sejur la vecinii bulgari, Antena3.


Radio Noise Romania este alaturi de tine noi ne auto finantam din publicitatea de pe site dar 70% din cititori au AdBlock si am ales sa avem si link donatii, si tu ne poti sustine aceasta initiativa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.