Pretul aurului a atins cote istorice

Gold

Brăţările, medalioanele, cerceii şi lănţişoarele cumpărate, primite sau moştenite vă pot scoate din criza financiară. Aurul a atins cote istorice şi nu dă semne că se opreşte din creştere. În România, gramul a ajuns la cea mai mare valoare înregistrată vreodată.

A urcat la 178,24 lei la BNR şi la 1.867,95 de dolari uncia pe burse. La jumătatea lui iulie, gramul de aur era 152 lei la BNR şi uncia era de numai 1.590 de dolari.

Scăderi dramatice ale indicilor bursieri la Londra, la Paris, căderi bruşte în America şi Asia ne-au adus aici. Investitorii îşi pun averea la adăpost de orice recesiune, criză, creştere sau scădere a inflaţiei. Acum se vorbeşte despre faptul că lumea întreagă reintră în recesiune.

Cotaţia a urcat la fel de rapid şi când se aştepta rezolvarea crizei datoriei americane, când Statele Unite şi-au pierdut ratingul suveran, când Grecia era la un pas de faliment.

România a simţit toate aceste emoţii. Dar cine a cumpărat aur în momentul când ne temeam că Grecia ne-ar putea trage după ea şi-a sporit investiţia cu 20% până acum.

“Faţă de anul trecut, vânzările pe prima jumătate a anului sunt mai mult de dublu şi jumătate vânzările faţă de tot anul trecut”, a declarat Răzvan Furtună, director în cadrul unei bănci comerciale.

De la bănci, de la bancomatele apărute în stradă, străinii au cumpărat în iulie şi august peste 510 tone de aur. Au luat de două ori mai mult decât în primele şase luni. Românii au urcat şi ei cotaţiile.

“Este o tendinţă evidentă de investire în aur. În mod deosebit se investeşte în aurul investiţional gen lingouri de aur”, a precizat Claudia Rădulescu, directorul unui magazin de bijuterii.

Se investeşte mai puţin în bijuterii, care se scumpesc în acelaşi timp cu uncia. E un moment bun însă pentru amanetări.

“Oamenii vin, iau un preţ mai mare crescând preţul aurului şi apoi chiar şi revin să-şi ridice bijuteriile”, spune vânzătoarea unei case de amanet.

Iar preţul aurului nu se va opri prea curând din creştere.

“E posibil ca acest preţ de 1.840 să fie depăşit, prognozele mergând până la 2.000 sau, cele îndrăzneţe, până la 2.500 de dolari pe uncie”, este de părere Horia Ozarchievici, director BNR.

Şi nu se îmbogăţesc numai investitorii, pentru că şi România e bogată. Avem o rezervă de aur de 103,7 tone, care nu numai că este de 33 de ori mai mare decât a maghiarilor şi de două ori şi jumătate decât a bulgarilor, dar ne-a îmbogăţit de ieri până azi cu aproape 800 de milioane de lei. În plus, munţii noştrii sunt plini – avem cel puţin 8 zăcăminte de aur de talie mare.

Păcat că ne-am pierdut dreptul de a marca aurul producţie proprie. Nu-l mai putem vinde decât pe cel ştanţat înainte de 2005. Viitorii producători, dacă vor vrea să vândă lingouri, vor fi nevoiţi să le marcheze afară, ne informeaza Antena3.

Daca ti-a placut arata-le si prietenilor tai:Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestShare on StumbleUponShare on RedditPrint this pageEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published.