Romgaz dupa prima zi de listare la Bursa

0
7

Romgaz

Cu aproape 3 miliarde de euro capitalizare, Romgaz (SNG) este a doua cea mai mare companie de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), după OMV Petrom

La maximul zilei, înregistrat la câteva minute de la deschidere, capitalizarea (valoarea de piaţă) a Romgaz (SNG) era de peste 13,85 miliarde de lei (3,1 miliarde de euro). Capitalizarea este produsul dintre numărul de acţiuni şi preţul de piaţă.

Ulterior, piaţa a încercat să se stabilizeze la 35 de lei / acţiune SNG, dar presiunea pe vânzare exercitată de micii investitori a dus cotaţia până sub 34,5 de lei / titlu.

În prima zi de prezenţă la bursă, s-au făcut tranzacţii de peste 93 de milioane de lei (peste 20 de milioane de euro) cu acţiunile Romgaz (SNG), adică dublu faţă de lichiditatea tuturor acţiunilor tranzacţionarte într-o zi întreagă la Bursă.

Brokerii obişnuiesc să numească „o zi bună” la bursă pe cea în care valoarea tranzacţiilor depăşeşete echivalentul a 10 milioane de euro. Marţi, numai SNG a făcut de două ori pe atât.

Preţul SNG a înregistrat şi el o creştere de peste 14% faţă de cel din oferta publică, de 30 de lei / acţiune.

Volatilitatea cotaţiilor în prima zi a fost accentuată şi de tentaţia micilor investitori de a marca profitul în urma ofertei publice de vânzare încheiate în 31 octombrie. Cei ce au subscris pe tranşa de retail, au primit acţiuni la preţuri de 28,5, sau 29,1 lei / acţiune în funcţie de data de subscriere, pentru oridine mai mici de 10.000 de acţiuni.

Pe de altă parte, foarte mulţi invetitori şi-au dorit să cumpere din piaţă ceea ce nu li s-a alocat în ofertă. Aceştia au creat presiunea pe cumpărare.

Oferta a fost suprasubscrisă de aproape 18 ori pe tranşa investitorilort mici şi de aproape 7 ori pe cea a investitorilor mari. Investitori mici, au primit 7 din acţiunile subscrise pentru care blocaseră bani.

Investitorii au plasat în total ordine echivalând cu circa 2,8 miliarde euro. Peste 200 de investitori instituţionali au realizat subscrieri de peste 1,7 miliarde de euro, iar peste 11.900 investitori de retail au subscris peste 1,1 miliarde euro.

Acţiunile SNG vor continua să fie atractive, mai ales datorită liberalizării preţurilor la care va vinde gazele naturale produse şi respectiv a dividendelor mari care sunt aşteptate din profiturile respective.

Totodată, Romgaz are de făcut investiţii costisitoare, ceea ce ar putea reduce din profitul distribuibil prin dividende, scrie Economica.net


Radio Noise Romania este alaturi de tine noi ne auto finantam din publicitatea de pe site dar 70% din cititori au AdBlock si am ales sa avem si link donatii, si tu ne poti sustine aceasta initiativa

De acum esti la curent cu tot ce se intampla aplicatia Stirile Radio Noise Romania este in Magazin Play (Google Play) Stirile Radio Noise Romania in Magazin Play

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.