Care este visul Coreei de Nord pe YouTube

0
24

Coreea de Nord

Coreea de Nord, care urmează să efectueze un test nuclear considerat iminent, a postat pe YouTube un videoclip în care apare un oraş ce seamănă cu New York-ul, distrus de flăcări, în urma a ceea ce pare să fie un atac cu rachete.

Imaginile au fost postate sâmbătă, de pe site-ul oficial al Coreei de Nord, Uriminzokkiri, care difuzează propaganda regimului comunist, relatează AFP.

Acest videoclip reprezintă visul unui tânăr coreean, care îşi imaginează o rachetă care zboară în jurul planetei, o rachetă similară celei lansate în decembrie de către Phenian.

Camera se focalizează asupra mai multe ţări survolate, printre care şi o Coree reunită, iar apoi asupra unui oraş american, cu zgârie-nori distruşi de bombe şi foc. Coloana sonoră este o versiune a melodiei „We are the world”, o piesă înregistrată în 1985 de către muzicieni celebri americani pentru a oferi un ajutor Africii.

Filmul se încheie cu imaginea tânărului care dă asigurări că visul său „va deveni realitate într-o zi”.

Phenianul a anunţat că va proceda la un nou test nuclear, ca răspuns la o extindere a sancţiunilor ONU, a treia după cele din 2006 şi 2009, fără să precizeze un calendar. Experţii apreciază că testul este iminent, citat de Antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.