Era Windows XP a luat sfarsit

0
2

Microsoft Logo

La 8 aprilie, gigantul american de software va suspenda suportul tehnic şi update-urile de securitate pentru calculatoarele care funcţionează în continuare cu XP, pentru a se consacra versiunilor mai recente de Windows.

Mai exact, Microsoft va înceta să acopere vulnerabilităţile fostului său sistem de operare pe care hackerii le-ar putea exploata pentru a pătrunde în calculatoarele utilizatorilor, lăsându-i pe aceştia din urmă la mila piraţilor informatici.

În pofida eforturilor Microsoft de a nu mai promova fostul său sistem de operare vechi de 13 ani, XP continuă să fie folosit de 20-30% din calculatoarele care funcţionează cu Windows în întreaga lume, potrivit estimările din sector.

‘Acestea pot aparţine unor servicii de poliţie, bănci, birouri juridice şi restaurante’, subliniază Christopher Pogue, director al Trustwave, o firmă cu sediul în SUA care ajută companiile să lupte împotriva criminalităţii cibernetice.

‘Gândiţi-vă la orice firmă, aceasta foloseşte probabil XP. Aş spune că toată lumea se confruntă cu acelaşi pericol’, adaugă el.

Piraţii informatici au descoperit probabil deja noi mijloace de a pătrunde în calculatoarele care folosesc în continuare Windows XP, însă ar putea aştepta până marţi pentru a lansa atacuri cibernetice în contextul în care Microsoft nu va mai acţiona pentru a le bloca.

‘Vorbim de milioane de sisteme informatice care vor înceta să mai primească obişnuitele update-uri de securitate’, subliniază Pogue. ‘Aceasta stârneşte, evident, un sentiment de panică din cauza noilor vulnerabilităţi pe care le va provoca această situaţie’, adaugă el.

Microsoft a lansat mai multe generaţii de Windows de la apariţia versiunii XP în 2001. Cel mai mai recent este sistemul Windows 8, adaptat dispozitivelor touchscreen şi serviciilor de cloud.

Dată fiind evoluţia rapidă a sistemelor informatice şi durata scurtă de viaţă a dispozitivelor, noile calculatoare cumpărate de consumatori funcţionează probabil toate cu versiuni mai recente de Windows.

Însă rămân îngrijorări pentru companiile mici care au păstrat XP deoarece sunt obişnuite cu acest sistem de operare ce funcţionează aşa cum îşi doresc. În această situaţie se află firme care au nevoi informatice relativ puţin sofisticate, pieţele emergente şi şcolile, unde mijloacele rămân limitate.

Numeroase dispozitive automate de bilete ar putea funcţiona încă folosind sistemul Windows XP şi, din această cauză, începând de marţi vor fi mai vulnerabile la atacuri informatice, în special aparatele independente care pot fi găsite în magazinele mici sau în baruri şi care nu aparţin de nicio bancă, afirmă Michael Silver, expert în cadrul Gartner.

‘În multe cazuri, oamenii au considerat că Windows XP este suficient de bun pentru ei şi nu au văzut avantajele pe care le-ar fi putut avea cheltuind bani pentru a trece la un sistem de operare mai recent’, adaugă el, recunoscând însă că ‘a fost un pariu riscant’.

În acest context, anticipează Rob Enderle din partea Grupului Enderle din Silicon Valley, unele companii sau persoane private ar putea fi tentate să vadă ce au de oferit concurenţii companiei Microsoft, cum ar fi Apple sau Google.

‘Riscul pentru Microsoft este ca utilizatorii să migreze spre alţii’, spune el, adăugând că gigantul american ‘nu ar fi trebuit să lase ca lucrurile să meargă atât de departe’.

Estimările la nivel mondial privind numărul de calculatoare care funcţionează în continuare cu XP ar putea fi distorsionate de piaţa chineză, unde se găseşte un număr mare de versiuni piratate ale sistemului de operare al Microsoft, precizează Graham Cluley, expert în securitate informatică pentru site-ul welivesecurity.com.

Însă, în contextul în care sistemele Windows sunt folosite de peste 90% din calculatoarele din întreaga lume, chiar şi un procent mic dintre ele care ar funcţiona în continuare cu XP s-ar putea traduce în cifre enorme.

Din cauza acestor calculatoare, internetul va deveni mai riscant pentru întreaga lume, în contextul în care piraţii informatici vor fi capabili să lanseze atacuri cibernetice de pe dispozitive virusate, mai afirmă Graham Cluley, scrie RomaniaTV.net

Desi era Windows XP a luat sfarsit inca foarte multa inca mai foloseste Windows Xp pentru ca este mai ieftin sau inca nu are calculator potrivit pentru Windows 7 sau Windows 8 si inca ramane pe Windows XP.


Radio Noise Romania este alaturi de tine noi ne auto finantam din publicitatea de pe site dar 70% din cititori au AdBlock si am ales sa avem si link donatii, si tu ne poti sustine aceasta initiativa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.